Despre BNPA

Biroul Notarilor Publici Asociați Dobrean își desfășoară activitatea în municipiul Gheorgheni începând cu anul 2012 în baza Ordinului Ministrului Justiției nr. 64/C/2012, prin asocierea notarului public Dobrean Teodor-Constantin (numit notar public în anul 2011) cu notarul public Dobrean Anca (numită notar public în anul 2007). Biroul notarial are sediul principal situat în municipiul Gheorgheni, str. Kossuth Lajos, nr. 11, județul Harghita, iar cele două sedii secundare sunt în în incinta primăriilor comunei Ciumani și a comunei Remetea. Potrivit legii, scopul biroului notarial este de a asigura persoanelor fizice și juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum și exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu actele normative în vigoare. Totodată, biroul notarial este agent autorizat pentru înscrieri în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare al operatorului Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, precum și operator de date cu caracter personal.

Echipa noastra

  • Teodor Dobrean Constantin - BNPA Dobrean

    Teodor Dobrean

    • Studii:
      1. 1999 – 2003: Colegiul National “Octavian Goga” din Miercurea Ciuc, profil Matematica – Informatica
      2. 2003 - 2007: Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu - Facultatea de Drept “Simion Barnutiu”
      3. 2003 - 2007: Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu - Facultatea de Drept “Simion Barnutiu” forma de învatamânt zi, specializarea “Institutii de drept privat român”
      4. 2003 - 2007: Universitatea “Petru Maior” din Tg. Mures - Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative
    •                                              Limbi: engleză, italiană, maghiară

  • Anca Dobrean - BNPA Dobrean

    Anca Dobrean

    • Studii:
      1. 1997 – 2001: Grupul Scolar “O.C. Teslauanu” din Toplita, profil Matematica – Fizica
      2. 2001 - 2005: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași - Facultatea de Drept
      3. 2001 - 2005: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași - Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Finanțe - Bănci
      4. 2001 - 2006: Universitatea “Transilvania” din Brașov - Master de drept notarial și proceduri speciale
    •                                              Limbi: engleză, franceză

    • Balázs Kercsó Kata - BNPA Dobrean

      Balázs Kercsó Kata

      • Studii:
        1. 2001 - 2005: Liceul Teoretic “Salamon Erno”, profilul filologie
        2. 2005 - 2009: Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Drept
      • Limbi: maghiară, româna, engleză, germană, franceză

    • Secal Claudia - BNPA Dobrean

      Secal Claudia

      • Studii:
        1. 2005 - 2009: Liceul Teoretic “Sfântu Nicolae”, profilul matematica-informatica
        2. 2009 - 2012: Facultate - Universitatea “Hyperion” Bucuresti, Facultatea de Stiinte Economice
      • Limbi: maghiară, româna, engleză, franceză